Cristiano Bergodi, tehnician care va debuta pe banca Universității Craiova vineri de la ora 20:00 în duelul cu FC Botoșani, a declarat că nu ia în calcul decât victoria în confruntarea cu moldovenii pe care noii săi elevi o va susține la reluarea Ligii 1.
„Este un meci foarte greu pentru că revenim după o pauză lungă. Iar când se reia campionatul pot să apară surprize negative şi pozitive. Dar nu ştim acum pentru că nu avem puncte de reper în afară de faptul că ne-am antrenat şi sper că am făcut-o foarte bine. Din punct de vedere fizic sunt sigur că băieţii vor sta bine pe teren, sperăm să stea la fel şi din punct de vedere tehnico-tactic, dar vom vedea. Botoşani e o echipă foarte bună, care cred că a fost surpriza de până acum după ce a ajuns pentru prima oară în play-off. Nu m-ar mulţumi un rezultat de egalitate mâine pentru că jucăm acasă şi trebuie să luăm toate cele trei puncte. Normal, pentru Marius Croitoru şi o remiză ar fi bună, dar pentru noi ar fi bine să câştigăm”, a declarat Bergodi pentru pagina de Facebook a oltenilor.
„Nu avem multe informaţii despre adversari, nu ştim cum s-au pregătit şi ce au făcut. Dar trebuie să fim conştienţi că vor veni cu tupeu aici, au un antrenor care cunoaşte fotbalul şi nu ne va fi uşor. Dar sunt sigur că putem face un meci foarte bun. Eu unde am fost am implementat un stil de joc care nu depinde de adversar. Mi-a plăcut mereu ca echipa mea să ştie ce are de făcut pe teren. Deci eu nu mă gândesc 100% la echipa adversă. În acest moment pe mine mă interesează şi rezultatele, şi să jucăm un fotbal plăcut. Mai ales că aici, în Craiova, suporterii sunt obişnuiţi să vadă o echipă care joacă frumos şi ofensiv. În acest moment, dacă ar fi să aleg, aş alege rezultatul. Dar o să vedem pentru că trebuie reglate nişte lucruri cu băieţii. Nu va fi uşor, dar e foarte important să câştigăm aceste trei puncte”, a mai spus Bergodi.
Oltenii reiau sezonul competițional de pe locul 3 al play-off-ului, la egalitate de puncte cu FCSB, ambele având 26 de puncte, dar cu un golaveraj inferior „roș-albaștrilor”. Cele două se află în spatele liderului CFR Cluj la patru lungimi. De partea cealaltă, FC Botoșani, aflată în premieră în play-off, vine în „Bănie” de pe locul 5 cu 24 de puncte.